Clown

Mi-e poftă de pufarin. De halva şi de acadele dungate în formă de bastonaşe...

Baloane de toate culorile gravitează în jurul meu şi al tău, panglici, franjuri, triunghiuri din hârtie glasată atârnate de tavan... Coifuri de carton şi cât mai multe poze cu ele pe cap. Lasă-mă să mă joc...leapşa...sau de-a v-aţi ascunselea prin casă...nu stricăm nimic.

Adunarea!...Mulţi ani trăiascăă, mulţi ani trăiascăă, laaaa muuulţi aaaani!!!

Tort de ciocolată cu cremă de ciocolată şi bomboane de ciocolată. Lumânări. Nu doar una singură care să dezvăluie vârsta mea, luând forma cifrei care o exprimă, ci mai multe. Aşa par mai mare... Suflu în ele şi dezlănţui sclipiri colorate. Confetti...mirată le privesc si respir parfumul fiecărei culori în parte. Violet...

Uit de mine...roşu, verde, galben şi, din nou, violet. Se aruncă într-un dans al culorilor din ce în ce mai intens, zboară în cercuri colorate, cad peste mine şi mă îneacă. Întreaga materie se constituie acum din culori. Le inspir, îmi curg prin vene şi mă îmbată. Cad...

...Deschid ochii şi pleoapele-mi grele ridică aerul sărat. E linişte. Şi cald, foarte cald. E muzică. Trăiesc o senzaţie ciudată, de deja-vu. Pentru că aici mintea e pură de orice gând care ar întuneca-o. Pentru că aici simt. Pentru că aici TRĂIESC...

Cadenţa valurilor care se sparg de ţărm încearcă să mă adoarmă din nou. E linişte...Un pescăruş îşi încheie zborul pe nisipul ud, pe locul unde în urmă cu doar câteva clipe se aruncase spuma mării...E pustiu...Pustiu?! Observ câteva raze de soare căzute pe nisip...O sticluţă închisă bine cu un dop de plută zace sub picioruşele subţiri ale păsării. Mă apropii. Prezenţa mea atât de aproape de fiinţa lui firavă îi trezeşte instinctul apărării. Zboară. Rămân doar eu...Încerc să deschid sticluţa...Reuşesc, dar...din ea sar cercuri, ritmuri colorate şi mă ameţesc cu dansul lor. Se aruncă înspre mine şi mă doboară. Cad...

E linişte şi dulce. Mare, Chivas, Cuba, Cuba...libre, Vama Veche, scoici şi marinari...E cald. Şi linişte.

Tu cine eşti? Eşti norişorul meu prietenos...? Hai...joacă-te cu mine...

Micul Paris

Ştiu din fotografii. Iar amintirile celor care au trăit atunci m-au cucerit... şi aş vrea...

O plimbare matinală pe Calea Victoriei, apoi la stânga, pe Regina Elisabeta...pe lângă Hotel Cişmigiu...aşa, agale...ajungem în parc. În parcul care mai poartă şi astăzi aerul dulce şi burghez al vremii.

Se înserează...o caleaşcă, vă rog! O caleaşcă, mirosul dulce al amurgului....mers legănat. Pe "bulivar" până la Teatrul Naţional. Neapărat ţinută de seară. Un costum - bluză din mătase fină, şi fustă - . Nişte pantofiori cu botul rotunjit, sau botine...depinde de fustă. Un palton lung, strâns în talie cu o curea lată. Răcoarea primăverii timpurii cere şi această piesă vestimentară. Poşeta elegantă, mare...ori una plic...A! Să nu uit pălăria. Un pic mai repede, vă rog. Piesa începe la orele optsprezece. Avem bilete în primul rând...

Aş vrea să gust şi eu parfumul dulce al serilor petrecute la teatru sau la operă...să cinez la Capşa şi să discut impresiile imprimate în suflet de piesele vizionate...să privesc trecătorii de pe Calea Victoriei printr-un pahar de vin roşu, sec...să-mi ocup după-amiezile cu lecţii de vioară şi pian... să am timp să citesc. Si să scriu...aş vrea.

Mai stai un pic...! Înainte să pleci...ţi-aş cere o părere - ce culoare să fie paltonul...?

Let it snow, let it snow, let it...snow?!

Fiecare anotimp are frumuseţea lui. Avea. Chiar dacă la matusalemica-mi vârstă de 17 ani nu pot să depăn amintiri "de pe vremea mea", acum nu mai e la fel...

De ce se pierde emoţia, pe care, copil mic fiind, o simţeam la apropierea iernii? Unde a dispărut aerul rece, înţepător? Unde s-au pierdut mirosul magic de brad şi căldura dulce răspândită de cozonacii încă lăsaţi la dospit? Ah, ce cozonaci! Îmi amintesc cum, mică fiind - şi mai mică decât acum - mă luptam să stau trează până pe la 2 noaptea, când brânzoaicele şi cozonacii erau gata, pentru a gusta şi eu din bunătăţi. "N-am nimic, nu mi-e somn!" - spuneam cu toată puterea de care mai eram în stare, deşi după ce luam câteva îmbucături adormeam buştean. Adormeam implinită, cu sufletul cald.

Ştiam că doamna învăţătoare şi "Teacher" urmau să ne spună, ca în fiecare an, să pictăm câte un peisaj de iarnă. Cât îmi plăcea! Îmi plăcea pentru că asta mă ajuta să mă înconjor de atmosfera Sărbătorilor. Şi îmi imaginam orice: copii jucându-se cu bulgări, cu sănii şi oameni de zăpadă şi având obrajii îmbujoraţi de frig, oameni dansând graţios pe patinoar, sau o seară linistită, caldă, Seara Sfântă, o cameră mare, în care ardea focul şemineului, bradul era împodobit, iar Moş Crăciun aşeza cadourile sub pom. Nu sunt foarte talentată la desen, dar îmi dădeam toată silinţa să pictez cât mai frumos.

Am ştiut mereu că nu există Moş Crăciun. Nici nu-mi amintesc să fi crezut vreodată că el e cel care aduce darurile. Părinţii mi-au spus asta de mică, deoarece se temeau că, dacă aş fi aflat mai târziu, aş fi suferit. Aşa nu m-a afectat deloc. Mi-a plăcut întotdeauna de Moş Crăciun, dar îl vedeam ca pe un personaj de poveste. Ştiam că alţi copii credeau încă, şi fusesem rugată de ai mei să nu le spun adevărul. Şi nici n-am făcut-o. Îmi amintesc că, uneori, când îi vedeam pe colegii mei de grădiniţă entuziasmaţi, aş fi vrut şi eu să cred ca există.

M-au fascinat întotdeauna globurile. Îmi plăcea să le cumpăr, îmi plăcea să împodobesc bradul. Nu ştiu de ce, dar câteodată luam câte unul şi îl strângeam în palme pană când îl simţeam cald...iar apoi se spărgea. Şi sufeream pentru el, deşi ştiam dinainte că urma să se spargă.

Nu-mi amintesc să fi fost vreodată la colindat, în afară de zilele când mergeam cu clasa să-i cântăm primarului, "vizite" organizate de conducerea şcolii, cred. Mi se părea că "mersul cu colindul" trebuia să se petreacă undeva la ţară, prin nămeţi si ger. Consideram că oraşul, blocurile nu erau demne de aşa ceva.

Vine iarna...din nou...tu ţi-ai dat seama?

Seguro?!

Ritmuri, versuri şi sloganuri

Mişcarea Hippie s-a manifestat şi în muzică. La fel şi punk-ul. Trebuie să recunoaştem că la momentul apariţiei acestor curente existau unele probleme sociale, legate în special de discriminare. Pe măsură ce acestea s-au agravat, unii tineri de atunci s-au simţit afectaţi de deciziile politice, care, după cum ei afirmau, le îngrădeau libertatea. Drept consecinţă, nemulţumirile lor s-au materializat în diferite forme de protest, ajungându-se uşor la excese (vezi ideile mişcării Hippie).

În opinia mea, sloganul "Fight the Anarchy" nu mai este actual. Fiecare curent muzical şi nu numai a avut la bază o idee în jurul căreia s-au extins concentric formele de exteriorizare a acesteia şi domeniile în care ea s-a manifestat."Punk's not dead". Nu, zău?! Ca gen muzical, nu s-a stins şi probabil asta nici nu se va întâmpla prea curând. Ca şi concept, însă, da. Punk-ul încă protestează la adresa societăţii de atunci, pierzându-şi caracterul actual.

Nu muzica e cea care piere, ci ideea de revoltă care, în unele cazuri, o influenţează.