Sweet little...Blues

"E nevoie de o pregătire specială pentru a înţelege şi savura Blues-ul?" a fost întrebat cândva AG Weinberger...Şi atunci de ce acest gen de muzică nu este atât de cunoscut şi de ascultat?

Cred că lipsa de popularitate, mai ales în România, derivă din lipsa de educaţie muzicală. E ca un cerc. O linie curbă închisă. Câţi oameni deţin informaţii autentice despre Blues? Câţi directori de programe muzicale de la TV şi radio au cunoştinţe în acest sens? Asta determină, bineînţeles lipsa de interes...

Puţini poate ştiu că Blues-ul are o vechime de peste un secol - cam 103 ani...-, că din Blues s-au desprins mai târziu Jazz-ul, Swing-ul, Rock'n'Roll-ul, Soul-ul sau Rhythm&Blues-ul. Se spune că tot din Blues s-au conturat atât Rock-ul cât şi Hip-Hop-ul.

De-a lungul timpului, au fost înfiinţate în toată lumea asociaţii şi cluburi de Blues, care speră să determine iubitorii de muzică să-şi deschidă sufletul şi să aplece puţin urechea şi către acest gen.

În România se încearcă BlueSylvania, la iniţiativa aceluiaşi AG Weinberger.

Pe mine Blues-ul m-a cucerit...Şi încă îl descopăr... Blues-ul e în adierea sărată a unui răsărit de soare pe plajă... e în aerul cochet al unui restaurant elegant de pe Champs-Elysees. Blues-ul e acordul de chitară al unui visător, blues-ul e mirosul nopţii într-un bar din Nashville. Mirosul de whisky. Whiskey. Nashville calling...?

Ţie de ce (nu)-ţi place Blues-ul?

Muzichii

Blues-ul mă poartă mereu către mare... AG Weinberger - "Don't kill the melody in me"

Muzichii...

EvO - "Ziua de după"
Ce părere aveţi?

Ninge

Ninge...Patinoar, Kurtos colac şi vin fiert...
Tot mai aproape de vacanţă...de freamătul dulce al pregătirilor pentru Sfintele Sărbători...
Globuri, cadouri, lumini colorate...miros de brad in casă. Miros de cald...

De azi voi începe să postez şi muzică...Încep cu EvO, o trupă tânără, care a susţinut de curând concertul de lansare, dar care nu e încă popularizată îndeajuns. Să fie oare dorinţa lor să rămână underground...?

O poveste care m-a impresionat. E realitatea, adevărul desprins din ştirile de la televizor, pe care le asculţi, le priveşti, te doare şi apoi uiţi. Uiţi imediat ce ştirea se termină şi începe alta. Aici nu e o înşiruire seacă de evenimente, e o poveste. Şi un apel către tine. Dacă poţi, răspunde-i...sau măcar dă link-ul mai departe...
http://leziunemedulara.blogspot.com/

Clown

Mi-e poftă de pufarin. De halva şi de acadele dungate în formă de bastonaşe...

Baloane de toate culorile gravitează în jurul meu şi al tău, panglici, franjuri, triunghiuri din hârtie glasată atârnate de tavan... Coifuri de carton şi cât mai multe poze cu ele pe cap. Lasă-mă să mă joc...leapşa...sau de-a v-aţi ascunselea prin casă...nu stricăm nimic.

Adunarea!...Mulţi ani trăiascăă, mulţi ani trăiascăă, laaaa muuulţi aaaani!!!

Tort de ciocolată cu cremă de ciocolată şi bomboane de ciocolată. Lumânări. Nu doar una singură care să dezvăluie vârsta mea, luând forma cifrei care o exprimă, ci mai multe. Aşa par mai mare... Suflu în ele şi dezlănţui sclipiri colorate. Confetti...mirată le privesc si respir parfumul fiecărei culori în parte. Violet...

Uit de mine...roşu, verde, galben şi, din nou, violet. Se aruncă într-un dans al culorilor din ce în ce mai intens, zboară în cercuri colorate, cad peste mine şi mă îneacă. Întreaga materie se constituie acum din culori. Le inspir, îmi curg prin vene şi mă îmbată. Cad...

...Deschid ochii şi pleoapele-mi grele ridică aerul sărat. E linişte. Şi cald, foarte cald. E muzică. Trăiesc o senzaţie ciudată, de deja-vu. Pentru că aici mintea e pură de orice gând care ar întuneca-o. Pentru că aici simt. Pentru că aici TRĂIESC...

Cadenţa valurilor care se sparg de ţărm încearcă să mă adoarmă din nou. E linişte...Un pescăruş îşi încheie zborul pe nisipul ud, pe locul unde în urmă cu doar câteva clipe se aruncase spuma mării...E pustiu...Pustiu?! Observ câteva raze de soare căzute pe nisip...O sticluţă închisă bine cu un dop de plută zace sub picioruşele subţiri ale păsării. Mă apropii. Prezenţa mea atât de aproape de fiinţa lui firavă îi trezeşte instinctul apărării. Zboară. Rămân doar eu...Încerc să deschid sticluţa...Reuşesc, dar...din ea sar cercuri, ritmuri colorate şi mă ameţesc cu dansul lor. Se aruncă înspre mine şi mă doboară. Cad...

E linişte şi dulce. Mare, Chivas, Cuba, Cuba...libre, Vama Veche, scoici şi marinari...E cald. Şi linişte.

Tu cine eşti? Eşti norişorul meu prietenos...? Hai...joacă-te cu mine...

Micul Paris

Ştiu din fotografii. Iar amintirile celor care au trăit atunci m-au cucerit... şi aş vrea...

O plimbare matinală pe Calea Victoriei, apoi la stânga, pe Regina Elisabeta...pe lângă Hotel Cişmigiu...aşa, agale...ajungem în parc. În parcul care mai poartă şi astăzi aerul dulce şi burghez al vremii.

Se înserează...o caleaşcă, vă rog! O caleaşcă, mirosul dulce al amurgului....mers legănat. Pe "bulivar" până la Teatrul Naţional. Neapărat ţinută de seară. Un costum - bluză din mătase fină, şi fustă - . Nişte pantofiori cu botul rotunjit, sau botine...depinde de fustă. Un palton lung, strâns în talie cu o curea lată. Răcoarea primăverii timpurii cere şi această piesă vestimentară. Poşeta elegantă, mare...ori una plic...A! Să nu uit pălăria. Un pic mai repede, vă rog. Piesa începe la orele optsprezece. Avem bilete în primul rând...

Aş vrea să gust şi eu parfumul dulce al serilor petrecute la teatru sau la operă...să cinez la Capşa şi să discut impresiile imprimate în suflet de piesele vizionate...să privesc trecătorii de pe Calea Victoriei printr-un pahar de vin roşu, sec...să-mi ocup după-amiezile cu lecţii de vioară şi pian... să am timp să citesc. Si să scriu...aş vrea.

Mai stai un pic...! Înainte să pleci...ţi-aş cere o părere - ce culoare să fie paltonul...?

Let it snow, let it snow, let it...snow?!

Fiecare anotimp are frumuseţea lui. Avea. Chiar dacă la matusalemica-mi vârstă de 17 ani nu pot să depăn amintiri "de pe vremea mea", acum nu mai e la fel...

De ce se pierde emoţia, pe care, copil mic fiind, o simţeam la apropierea iernii? Unde a dispărut aerul rece, înţepător? Unde s-au pierdut mirosul magic de brad şi căldura dulce răspândită de cozonacii încă lăsaţi la dospit? Ah, ce cozonaci! Îmi amintesc cum, mică fiind - şi mai mică decât acum - mă luptam să stau trează până pe la 2 noaptea, când brânzoaicele şi cozonacii erau gata, pentru a gusta şi eu din bunătăţi. "N-am nimic, nu mi-e somn!" - spuneam cu toată puterea de care mai eram în stare, deşi după ce luam câteva îmbucături adormeam buştean. Adormeam implinită, cu sufletul cald.

Ştiam că doamna învăţătoare şi "Teacher" urmau să ne spună, ca în fiecare an, să pictăm câte un peisaj de iarnă. Cât îmi plăcea! Îmi plăcea pentru că asta mă ajuta să mă înconjor de atmosfera Sărbătorilor. Şi îmi imaginam orice: copii jucându-se cu bulgări, cu sănii şi oameni de zăpadă şi având obrajii îmbujoraţi de frig, oameni dansând graţios pe patinoar, sau o seară linistită, caldă, Seara Sfântă, o cameră mare, în care ardea focul şemineului, bradul era împodobit, iar Moş Crăciun aşeza cadourile sub pom. Nu sunt foarte talentată la desen, dar îmi dădeam toată silinţa să pictez cât mai frumos.

Am ştiut mereu că nu există Moş Crăciun. Nici nu-mi amintesc să fi crezut vreodată că el e cel care aduce darurile. Părinţii mi-au spus asta de mică, deoarece se temeau că, dacă aş fi aflat mai târziu, aş fi suferit. Aşa nu m-a afectat deloc. Mi-a plăcut întotdeauna de Moş Crăciun, dar îl vedeam ca pe un personaj de poveste. Ştiam că alţi copii credeau încă, şi fusesem rugată de ai mei să nu le spun adevărul. Şi nici n-am făcut-o. Îmi amintesc că, uneori, când îi vedeam pe colegii mei de grădiniţă entuziasmaţi, aş fi vrut şi eu să cred ca există.

M-au fascinat întotdeauna globurile. Îmi plăcea să le cumpăr, îmi plăcea să împodobesc bradul. Nu ştiu de ce, dar câteodată luam câte unul şi îl strângeam în palme pană când îl simţeam cald...iar apoi se spărgea. Şi sufeream pentru el, deşi ştiam dinainte că urma să se spargă.

Nu-mi amintesc să fi fost vreodată la colindat, în afară de zilele când mergeam cu clasa să-i cântăm primarului, "vizite" organizate de conducerea şcolii, cred. Mi se părea că "mersul cu colindul" trebuia să se petreacă undeva la ţară, prin nămeţi si ger. Consideram că oraşul, blocurile nu erau demne de aşa ceva.

Vine iarna...din nou...tu ţi-ai dat seama?

Seguro?!

Ritmuri, versuri şi sloganuri

Mişcarea Hippie s-a manifestat şi în muzică. La fel şi punk-ul. Trebuie să recunoaştem că la momentul apariţiei acestor curente existau unele probleme sociale, legate în special de discriminare. Pe măsură ce acestea s-au agravat, unii tineri de atunci s-au simţit afectaţi de deciziile politice, care, după cum ei afirmau, le îngrădeau libertatea. Drept consecinţă, nemulţumirile lor s-au materializat în diferite forme de protest, ajungându-se uşor la excese (vezi ideile mişcării Hippie).

În opinia mea, sloganul "Fight the Anarchy" nu mai este actual. Fiecare curent muzical şi nu numai a avut la bază o idee în jurul căreia s-au extins concentric formele de exteriorizare a acesteia şi domeniile în care ea s-a manifestat."Punk's not dead". Nu, zău?! Ca gen muzical, nu s-a stins şi probabil asta nici nu se va întâmpla prea curând. Ca şi concept, însă, da. Punk-ul încă protestează la adresa societăţii de atunci, pierzându-şi caracterul actual.

Nu muzica e cea care piere, ci ideea de revoltă care, în unele cazuri, o influenţează.

Anarchy?!

Se ştie că muzica a avut o influenţă puternică în conturarea personalităţii fiecărei generaţii de tineri care s-au perindat prin viaţă în secolul al XX-lea. Era perioada în care câteva concepţii diferite asupra acţiunilor societăţii ,mai mult sau mai puţin exteriorizate, puteau ulterior reprezenta rampa de lansare a unor adevărate revolte în masă. De la focul mocnit care întreţinea o stare de neconcordanţă între responsabilităţile cetăţenilor vremii şi dorinţa de evadare a acestora au izbucnit conflictele de stradă şi revoluţiile.

Ce rol a jucat muzica? A determinat, a susţinut, sau a reprezentat o formă de exprimare a protestelor interioare?

Indiferent care ar fi răspunsul, în acea perioadă s-au impus noi curente muzicale şi culturale ca punk-ul, rock-ul alternativ, rap-ul si mult-comentata mişcare hippie. Având fiecare concepţiile şi devizele lui, aceste curente au folosit diferite metode de exprimare, propulsând în societate idei noi şi revoluţionare care au atras din ce în ce mai mulţi adepţi.

Însă ele reprezentau un protest la adresa evenimentelor de atunci. Întâmplările s-au consumat, iar societatea, care în acea perioadă se afla la un moment de răscruce, într-o situaţie de cumpănă, şi-a schimbat cursul. Consider că această schimbare are ca şi consecinţă inevitabilă inutilitatea curentelor menţionate, în contextul social şi politic de azi. Ce rost mai are afişarea insistentă a sloganului "fight the anarchy" în condiţiile în care subiectul criticat cândva a fost inlăturat. Timpul şi jocurile istoriei l-au stins. Îmi pare că cenuşa sa a fost transmisă din generaţie în generaţie, întrucât cei care afişează azi sloganuri revoluţionare sunt adolescenţi.

Cred că în rap/hip-hop subiectul s-a epuizat pentru că a fost intens exploatat. Viaţa de stradă a fost cântată până la obsesie, iar acum s-a trecut la maşini scumpe, femei goale şi kilograme de bijuterii.

Aşa văd eu situaţia actuală a muzicii "de revoltă". Poate că nu e chiar aşa, poate că, într-adevăr "punk's not dead"...dar nu văd ce l-ar mai putea alimenta.

La început se zărea emoţia...se dezlega taina cuvintelor care porneau asemenea unui vârtej de la unul spre celălalt, de nerăbdare...Pasiunea se intensifică, flacăra iubirii creşte, cuvintele încearcă, dar nu mai pot exprima ardoarea dorinţei care-i apropie...

Stele in lumina diminetii (2)

In cazul fericit... Tramvaiul...fascinant vehicul! Imi lasa mereu impresia ca traieste pe doua cercuri concentrice, foarte apropiate unul de altul, a caror lungime o parcurge aproape neincetat. Se opreste uneori, sa se odihneasca, pentru ca, mai apoi, sa apara saltaret la orizont, aducand bucurie in inimile oamenilor din staia in care se afla si, cel mai adesea si celor din urmatoarele doua. Pentru ca apoi are alt program. Sa se alature incalcelii de masini care-i calca teritoriul si sa stea. Sa stea. Si, apoi...sa stea. Dupa indelungi dispute poluante fonic, se iveste victorios din claia de vehicule...
Spiritul meu de observatie, matinal, a studiat perioada de randament maxim a Tramvaiului...de fapt, singura in care acesta pare sa fie treaz: 5:30 AM- 6:30 AM...And then we wait.

Tramvaiul si-a facut datoria...interminabil...si cobor. Si urc...si merg.Insesizabil. "Urmeaza statia Piata Victoriei cu peronul pe partea dreapta". Ma trezesc. Din nou.

Petale rubinii plutesc usor in jurul meu...totul e calm...Deodata, o suflare de vant scutura copacii si ninge si ploua acum cu petale aurii, petale ruginii...un joc nebun, un dans le arunca si le invarteste in vartejul de culoare si apoi le lasa. Care vant...? Si funzele zboara asimptotic atingand cel mult varful firelor de iarba...si apoi mai departe...
Aer clar, dimineata rece...Pictura. Verdele nenatural, crud , contrastand puternic cu ciocolata umeda in care traieste, imi da impresia ca asist la un proces de descompunere a totului din TOT. Ca undeva, nu departe de mine, o sfera gazoasa, cand cenusie, cand de un alb-laptos orbitor, se consuma pe ea insasi, emanand aburii grei care sa pierd apoi in intreaga materie...Pictura...

E ireal si simt ca exist doar acolo, incrustata in irizatiile pielii mele si in literele de smoala ce iriga paginile basmului din mine...

-VA URMA-

Undeva prin Vama...prieten ce ma urmaresti mereu...dusmanul meu, amicul meu - umbra -...

Soarele rasare...nici el n-are somn...

Good mornin', sunshine!

Stele in lumina diminetii (1)

5:30. Aceeasi alarma de telefon mobil canta pentru mine. Somnul imi apasa greu genele pe care mai apoi le scutur un pic pentru a face loc unei priviri. O privire buimaca pe fereastra inchisa. Franturi de clipa. Franturi de clipa in care franturi de ganduri si vise se amesteca insirandu-mi in fata o pelicula. Pelicula pe care se deruleaza franturi de imagini intr-un ritm ametitor. Restaurante, un cinematograf intr-o punga de pop-corn, valuri, un parc strapuns de sisteme de irigatii, fantana cu porumbei, un hotel in constructie, poza fantanii cu porumbei, o sticla de Chivas, mai inalta decat barul in care zace, claxoaneeee...deschid brusc ochii. Ma trezesc... Din nou.

5:34. Ma vad brusc in picioare aranjand patul cald inca de vise. Cateva minute mai tarziu, apa fierbinte imi aluneca pe pielea infrigurata si o destinde...Ma trezesc. Din nou.
Urmeaza un vartej, un dans...Hainele se dezbraca si se imbaraca, MA imbraca. O rotire de cheie si zgomotul cabinei liftului-PARTER-. Afara.

Ma arunc afara si frigul diminetii ma izbeste. Intunericul dens disperseaza lumina farurilor si a magazinelor inca adormite. Un miros metalic de yala impregnat in palma mea coloreaza zgomotul tramvaiului...

-VA URMA-

Corzi si clape...

Sunetul se materializeaza in sentimente, in viata ta interioara, pentru ca acolo existi in forma ta cea mai profunda. Muzica insoteste orice schimbare care se petrece in nucleul tau. Te ajuta se te definesti. Neincetat...

Ani de liceu...

Blazare, frate!Resemnare.Vei vrea mai tarziu sa te hranesti cu amintirile astea, dar cum sa mananci imagini alterate?!Stiu ca pentru tine conteaza, chiar daca unii (si nu ma refer doar la Silviu) afirma sus si tare ca pot privi mereu spre viitor, traind intr-o continua nepasare, pasivitate si superficialitate, iconjurati de reale aparente, dar incapabili sa le constientize. Sau dezinteresati. Stiu, cand scriu asta, ca momentul de fata nu ofera posibilitatea unei atenuari a conflictului. Dar problema nu poate fi rezolvata decat prin indepartarea cauzei. Nu-ti reprosez nimic. Dar asa vad eu lucrurile."Trecutul este totul, viitorul este nimic, nu exista alt sens al timpului"...Subscriu. Indiferenta-i cea mai grea