If I were a musical instrument, I'd be a violin

Mdea. R o u t i n e.

Stare nedefinită. Spleen, pentru prieteni. Determinat de o lipsă (exact în) în ordinea iniţială. Merele nu sunt mov, but I'll start wearing purple. I need something to igniiiite my bones. Viori pe vynil, într-o ceainărie veche.

E gata. => O.K.

Îmi vreau înapoi fărâma de suflet

Presupun că ai motivele tale pentru care ţi-ai şters blogul. Şi sper că nici unul din ele nu constă în comentariile anonimilor.

Blogul e jurnal. Deci conţinutul e personal. "allow comments" e un mic răsfăţ atât pentru autor, cât şi pentru vizitatori. Am mai zis...eu nu văd rostul criticilor nefondate şi subiective. Poate era mai bine dacă încercai să le ignori. Nu trebuie să ajungă la fărâmă, înţelegi tu.


O melodie care îmi place mie mult şi cred că-şi găseşte locul acum:

Sunt un bulgăre de nisip fierbinte

...consumaţi cu moderaţie! :P

Mda...mi-e cam dor de mare. Visez în aer sărat, visez rock, indie, blues, jazz...chitară pe plajă, un ultim acord.... visez cuba libre, tequila sunrise, jack....visez ballantines 'til the break of dawn...visez eclectic, visez groove. Visez sărat în miros de hamsii prăjite şi de bere...visez.

Nu ştiu când voi merge şi asta sporeşte starea de anxietate care m-a cuprins şi-aşa. O fi canicula de vină?

De ce te uiţi la mine cu ochii ăştia goi?

...Şi înţeleg...dar e greu sa accept. Eu vreau altceva. Am alte păreri. Alte gânduri. Alte dorinţe. M-am săturat. Mă doare şi asta.

Cugetări

Ce simţi atunci când mii de gânduri năvălesc în mintea ta? Cum faci faţă vârtejului de dorinţe...? Şi, mai ales, cum rezişti temerii că cea mai mare parte dintre ele nu se vor împlini?

Nu rezişti. Depinde de temperamentul fiecăruia, vei spune. Da, poate...dacă eşti coleric, te vei strădui să nu te afecteze prea tare. Dacă eşti sangvin, vei căuta soluţii...dacă eşti flegmatic, le vei găsi. Dacă eşti melancolic...vei ascunde durerea...

Cum treci peste o depresie? Inhibându-ţi tristeţea în orice altă activitate? Sau poate...Vorbind cu cei din jur...?

Nu am răspunsuri. Voi ce credeţi?

Gânduri pustii

Cred că mintea umană gândeşte suprarealist şi absurd. Transpunerea cugetărilor în orice alt curent sau tehnică artistice înseamnă muncă...

Vară de copil

Vă mai amintiţi oare muzica anilor '90 ?

Era vară prin '98. Eram copil. Mă întâlneam cu prietenele şi împreună făceam "coregrafia" pieselor lor. Le imitam. Nu le judecam versurile, nu ne păsa prea mult de profunzimea sau de logica lor... Mergeam în excursii...- mereu mergeam în excursii...- Ne adunam lângă cel mai mare foc de tabără pe care l-am văzut vreodată. În jurul acelui microfon al camerei video...şi cântam despre vară, despre mare. Învăţam cântecul pe de rost.

Adolescenţa se pregăteşte să păşească în viaţa noastră, se simte asta...suntem... mari...se leagă noi prietenii, se bârfeşte între fete despre "tipul ăla de pe mIRC"...se râde mult...trecem apoi la discuţii serioase - căutăm rezolvările problemelor de amor -...dansurile continuă...

Parcă nu mai gândim mereu la fel...vedem, tot mai aproape, începutul de drum...ne temem şi încercăm să stăm strâns îmbrăţişaţi...închidem ochii - o clipă - păşim.
...ai plecat, macho man...

Plutea atunci dorinţa libertăţii depline, dorinţa afirmării. Desoperirea puterii de a spune ceea ce gândeşti. Cred ca asta a creat avalanşa de noi trupe, de tineri artişti, mai mult sau mai puţin...după judecata actuală. Acum îmi sunt dragi...da, toate versurile alea golite de sens, dar pline de amintiri...

Hai să dansăm...!